Unul incredibil de frumos, de la care cu greu îți poți muta privirea, unul care îți insuflă speranță, dar, în același timp, e plin de mister… E atât de adânc, imprevizibil, iar cu o mică adiere de vânt, poate crea valuri care călătoresc fără oprire în depărtare.
Pe acest ocean plutește o corabie. Mare, puternică, foarte bine construită, condusă cu claritate și multe decizii strategice. Cu toate astea, însă… corabia se poate pierde fără urmă în valurile furtunoase ale oceanului.
Dacă îți dai voie să reflectezi pentru un moment, vei observa un detaliu foarte important: fără ocean, nu ar exista o corabie care să îl străbată. Corabia nu ar exista deloc.
Oceanul este energia feminină, iar corabia pe care oceanul o susține, este energia masculină.
Totul se rezumă la acest element – cel care ne oferă puterea de vindecare, de a renaște din propria cenușă, de a crea și a manifesta, totul pentru a trăi din plin și în armonie – acest element este energia feminină. Atunci când știm cum să o activăm și să o onorăm… oh, cât de mult ne poate schimba viața! Totul curge de la sine și înflorim.
Pe de altă parte, atunci când energia feminină este blocată sau reprimată, trăim mecanic, pe pilot automat, alergăm după obiective cu care nu ne identificăm în realitate și ne simțim goale pe dinăuntru.
„The Journey of a Goddess” sau „Călătoria unei Zeițe” este un proiect de suflet, inițiat de Laura Lupașcu, căreia i s-au alăturat Andreea Ciolac și Bianca Lavinia Muntean. Acesta e mai mult decât un cerc de energie feminină – e o comunitate care invită femeile din toată lumea – să învețe, să se vindece, să renască, să manifeste prezența zeițelor interioare care abia așteaptă să iasă la suprafață.
Pentru mine, feminitatea înseamnă grație. A te simți femeie, devine eleganță. A trăi în esența feminina, este putere. Sunt Laura Maria Lupașcu și sunt aici ca să te ghidez prin “ Călătoria unei zeițe “ către femeia care ai știut mereu că poți să fii. Experiența mea de cincisprezece ani ca psiholog, coach, terapeut și trainer este ceea ce face ca abordarea mea holistică să te conducă rapid spre transformare și o viață mai conștientă.Pentru îmbunătățirea relațiilor tale, pentru carieră sau pentru vindecarea ta, sunt aici, să te susțin în a-ti onora viața și feminitatea și să înveți să te iubești pe zi ce trece, tot mai mult.
Eu sunt Andreea și pasiunea mea pentru dans a existat dintotdeauna. Am avut, de mică, o conexiune profundă cu tot ceea ce înseamnă mișcarea pe ritmul muzicii, însă dansul înseamnă mult mai mult decât atât și asta aveam să aflu abia mai târziu. Dansul e o formă de expresie, de transformare a simțirii în mișcare pură, liberă și în același timp, principala conexiune cu emoțiile înrădăcinate înăuntrul nostru. Atunci când reprimăm sau blocăm emoția, corpul este cel care reacționează prin semnale ce transmit un singur lucru: emoția nu vrea decât să fie simțită și eliberată – dansul ne ajută să facem asta. Pe mine, dansul m-a ajutat să mă conectez la esența mea, să depășesc momente dificile din viață, să mă eliberez de ceea ce simt, dar nu îmi servește – dansul m-a susținut în vindecare. Tocmai din acest motiv, aduc toate aceste trăiri în comunitatea The Journey of a Goddess și le transform în misiunea mea: de a te susține pe tine să experimentezi același lucru. Sunt aici pentru a te sprijini cu toate cunoștințele și exercițiile practice care te vor ajuta să transformi dansul în conexiune autentică cu tine însăți și cu corpul tău pe care să îl iubești și în care să ai încredere că te poate ajuta să te eliberezi și să te vindeci.
Știu cât de greu este să ieși dintr-o relație toxică – am fost acolo și știu exact prin ce treci. Numele meu este Bianca, iar misiunea mea, în comunitatea The Journey of a Goddess, este să te ajut să înțelegi în profunzime tiparele toxice de parteneri din viața ta și să te eliberezi de ele, făcând loc pentru ceea ce meriți cu adevărat. Experiența mea de coach NLP și cei peste 6 ani investiți în propria dezvoltare personală, mă ajută să îți ofer un cadru sigur în care să te sprijin într-un mod autentic, bazat atât pe experiențele mele personale, cât și pe expertiza profesională, pentru ca tu să-ți redescoperi puterea interioară – pentru că, draga mea, de aici pornește toată magia. Cred cu tărie că fiecare femeie merită să se iubească și să se prețuiască la adevărata ei valoare și în curând, și tu vei simți exact același lucru pe propria ta piele.
Comunitatea The Journey of Goddess aduce, în același loc, femei de pretutindeni care găsesc, aici, un spațiu sigur pentru a împărtăși gânduri, provocări, sentimente. Frumusețea unei astfel de comunități constă în sprijinul reciproc pe care ni-l oferim una celeilalte – o resursă inepuizabilă de susținere și înțelegere, exact așa cum ai nevoie.
Comunitatea de femei The Journey of a Goddess îți oferă acces la cunoștințe, informații, practici extrem de valoroase, care te vor susține în procesul tău de vindecare și dezvoltare. Fie prin webinarii, cărți, ateliere sau cursuri, fie prin împărtășirea abilităților și experiențelor, fiecare femeie își poate dezvolta potențialul în The Journey of a Goddess.
Fiecare femeie din comunitate are propria poveste, propriile experiențe, lecții, reușite – nu știi niciodată ce se întâmplă atunci când împărtășești, iar povestea ta poate fi inspirație pentru alte femei – în permanență.
Conform unui studiu publicat în Journal of Community Psychology, femeile care fac parte din comunități de sprijin își dezvoltă o capacitate mai bună de autoreglare emoțională și reziliență. Discuțiile și activitățile din cadrul acestor grupuri le oferă o perspectivă mai bună asupra provocărilor personale și profesionale, ajutându-le să găsească soluții creative și să devină mai reziliente.
Te-ai gândit vreodată cum te-ai simți dacă ai fi susținută în permanență, să crezi mai mult în tine, să fii autentică, să crezi în tine și în abilitățile tale? Fiind parte dintr-o comunitate de femei care își încurajează autenticitatea și susținerea reciprocă, fiecare membră poate dezvolta o încredere mai puternică în propriile abilități și valori, simțindu-se mai liberă să se exprime așa cum este.
The Journey of a Goddess nu e doar despre cele trei fondatoare. E o comunitate de femei – e despre tine, despre ea și despre fiecare femeie care face parte din acest întreg. Noi toate suntem The Journey of a Goddess. Energia noastră colectivă și sentimentul că aparținem sunt de neprețuit.
„The Journey of a Goddess” sau „Călătoria unei Zeițe” este un proiect de suflet, inițiat de Laura Lupașcu, căreia i s-au alăturat Andreea Ciolac și Bianca Goța. Acesta e mai mult decât un cerc de energie feminină – e o comunitate care invită femeile din toată lumea – să învețe, să se vindece, să renască, să manifeste prezența zeițelor interioare care abia așteaptă să iasă la suprafață.